Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care stabileşte un cuantum de 22 de lei pentru alocaţia de hrană pentru copiii din serviciile de zi publice, pentru copiii şi tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială într-un serviciu public de tip rezidenţial şi pentru copiii aflaţi în case de tip familial Centre de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți Centre de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități Centre de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii Menținerea a 4.500 de copii în familie, prin asigurarea accesului acestora la serviciile de prevenire a separării copilului de familie. Cuprins. Aprobate prin ORDINUL nr. 1.456 din 25 august 2020, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 787 din 28 august 2020. Capitolul I Dispoziții generale Articolul 1 În sensul prezentelor norme, următorii termeni și expresii se definesc astfel:a) unități pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea copiilor și Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a publicat Ordinul nr. 20898 în data de 01.11.2022 aferent Investiției 1: Crearea unei rețele de centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie din cadrul PNRR Componenta 13 Reforme sociale. Data intrării în vigoare: 03.11.2022 WWl2.

centre de zi pentru copii legislatie