Conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulaţie, din care au rezultat numai pagube materiale, este obligat să se supună recoltării probelor biologice, dacă aerul expirat, testat cu un aparat autorizat, arată o concentraţie: A. mai mică de 0,40 mg/l alcool pur B. mai mare de 0,80 mg/l alcool pur C. mai mare de 0,40 mg/l alcool pur. Regulament - Articolul 114. (1) Conducătorii de autovehicule şi tramvaie sunt obligaţi să folosească instalaţiile de iluminare şi/sau semnalizare a acestora, după cum urmează: b) luminile de întâlnire sau de drum, în mers, atât în localităţi, cât şi în afara acestora, după gradul de iluminare a drumului public; 285. Este obligat conducătorul unui vehicul să folosească banda suplimentară, la urcarea în rampă, dacă viteza sa este mai mică decât cea înscrisă pe indicator? A. nu, deoarece banda este destinată vehiculelor care se deplasează cu o viteză egală sau superioară celei precizate de indicator B. da Conducătorul de vehicul, este obligat: a) înainte de plecare să verifice starea tehnică a vehiculului şi să o supravegheze pe parcurs, în special funcţionarea sistemelor de direcţie, de frînare, dispozitivelor de iluminare şi semnalizare. 12. 1) Conducătorul de vehicul implicat într-un accident în traficul rutier este obligat Regulamentul Rutier Art. 135 - Conducatorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere si în urmatoarele situatii: a) la intersectia nedirijata atunci când patrunde pe un drum national venind de pe un drum judetean, comunal sau local; Distribuie 29 Daniel Postări asemănatoare 24 iunie 2022 conducătorul unui vehicul este obligat:: să nu permită pasagerilor folosirea telefonului mobil în timpul mersului, să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau înregistrare şi, după caz, atestatul profesional, precum şi celelalte documente prevăzute de legislaţia în vigoare, să verifice, la … Wbs52.

conducătorul unui vehicul este obligat